62 de polițiști din județul Suceava nu au trecut de testul psihologic desfășurat în vederea susținerii examenului de trecere în corpul ofițerilor de poliție. Tinerii s-au plâns că subiectele au fost mult prea grele.
Supărați de rezultatele obținute, candidații au scris o reclamație conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române.
„În calitate de agenți de poliție din cadrul IPJ Suceava, cu ocazia evaluării psihologice desfășurate în vederea susținerii examenului de trecere în corpul ofițerilor de poliție, în perioada 6-13 ianuarie 2021, am fost declarați inapți și arătăm că nu au fost respectate regulile stabilite la întocmirea și alegerea subiectelor pentru testare.
În acest sens, subiectele alese au fost de un nivel de dificultate mult mai ridicat față de cele susținute de alte IPJ din țară, drept urmare la IPJ Suceava au fost declarați inapți 60 de lucrători, din 212 persoane testate. Prin comparație, în urma verificării situației cu rezultatele obținute la nivel național, în 30 de județe au fost un total de 62 de candidați declarați inapți, din peste 3.000 de persoane testate”, au scris oamenii legii în în reclamație.
Cinci polițiști au semnat sesizarea prezentând şi situaţia din fiecare judeţ al ţării. Potrivit celor scrise de oamenii legii din Suceava, per total pe judeţ, maxim 3-4 candidaţi au picat testul psihologic. Iar în multe judeţe, nimeni nu a fost respins, relatează presa locală.